Reavizare Certificate de Membru - 2014

Filiala Călărași a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a început procedura de reavizare a Certificatelor de Membru .

Pentru reavizare, membrii Filialei trebuie să prezinte certificatul de membru în original, asigurarea de malpraxis valabilă pe anul 2014 şi certificatele de participare la manifestări ştiinţifice. În vederea achitării cotizaţiei, asistenţii/moaşele care lucrează în farmacii cu circuit deschis, laboratoare, cabinete medicale individuale sau ambulatorii de specialitate vor prezenta Raportul per salariat extras din REVISAL (de la serviciul contabilitate al unităţii), emis în ziua anterioară prezentării la reavizare, semnat şi ştampilat de angajator.

 Sunt exceptaţi de la obligativitatea de a acumula creditele stabilite pentru un an calendaristic membrii OAMGMAMR care au profesat o perioadă mai mică de şase luni în anul calendaristic respectiv, debutanţii şi asistenţii medicali nevăzători.

Reavizarea certificatelor de membru se face până la 31 martie 2014.

Viza aplicată este valabilă pentru întreg anul 2014.

Membrii Filialei pot verifica, personal, creditele acumulate în 2013, pe www.oammr-evidenta.ro. Cei care nu au cont îşi pot crea unul. Vă rugăm nu uitaţi parola de acces, deoarece recuperarea acesteia este foarte dificilă, iar crearea unui alt cont - imposibilă.

Potrivit art. 14, alin. 2 din Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, „asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali care nu realizează anual numărul minim de credite stabilit de Consiliul Naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România li se poate suspenda dreptul de liberă practică, până la realizarea numărului de credite respective".