DEMERSURILE OAMGMAMR PRIVIND ECHIVALAREA STUDIILOR POSTLICEALE CU STUDIILE SUPERIOARE DE LUNGĂ DURATĂ

on .

Ministerul Educaţiei Naţionale respinge completarea de studii pentru asistenţii medicali cu studii postliceale.

Filiala Călărași a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a primit, astăzi, o adresă din partea organizaţiei centrale.

Potrivit documentului, OAMGMAMR şi Ministerul Sănătăţii şi-au dat acordul de principiu în sensul completării de studii, dar Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nu a dat aviz favorabil.

Redăm mai jos, integral, adresa primită de la OAMGMAMR:

„Vă facem cunoscut că Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi Ministerul Sănătăţii şi-au dat acordul de principiu pentru modificarea alineatului 6 al articolului 174 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, în sensul în care universităţile, în învăţământul superior din domeniul medical, în baza autonomiei universitare să poată recunoaşte, în baza condiţiilor stabilite de către Senatul universităţii, creditele de studii transferabile obţinute in învăţământul postliceal sanitar.

Această iniţiativă nu a primit aviz favorabil din partea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, din următoarele considerente:

- admiterea în învăţământul superior din România nu se poate realiza decât în baza diplomei de Bacalaureat (art. 151 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011), în condiţiile în care admiterea în învăţământul postliceal este permisă şi fără diplomă de Bacalaureat;

- introducerea, prin OMECT nr. 2713/2007, a condiţiilor minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE pentru învăţământul postliceal, astfel încât prima diplomă cu o formare conformă a fost eliberată în anul 2010;

- stabilirea unor criterii unitare de recunoaştere/echivalare de către instituţiile de invăţământ superior acreditate, cu respectarea principiului autonomiei universitare şi a standardelor de calitate din învăţământul postliceal (a se avea în vedere, totodată, numărul absolvenţilor şcolilor postliceale sanitare, publice şi private/an);

- absenţa reglementării obligativităţii, pentru promoţiile anterioare, a utilizării creditelor transferabile la nivelul învăţământului postliceal.

În urma acestui aviz nefavorabil, Ministerul Sănătăţii şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au propus realizarea unei consultări la nivel naţional cu reprezentanţii instituţiilor acreditate de învăţământ superior de profil, Ministerul Sănătăţii şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România ca autorităţi competente, ARACIP, ARACIS, precum şi ai şcolilor postliceale de profil.”