Educația este libertate
Persoanele cu afecțiuni renale au o gamă largă de necesități. Ele au nevoie de sprijin, consiliere, și îndrumare pe mai multe paliere ale existenței lor. Au nevoie să-și înțeleagă boală și să-și adapteze stilul de viată conform cu starea de sănătate existentă în prezent. Uneori, această boală survine pe afecțiuni deja existente, alteori pacienții se confruntă cu o negare a propriei boli, dar de cele mai multe ori, pacienții nu știu cum să-și adapteze stilul de viată, astfel încât să poată ține sub control efectele și complicațiile apărute. Ei trebuie învățați cum să facă acest lucru. Sigur că rolul echipei medicale implicată în gestionarea situațiilor de viață apărute este esențial. De altfel s-a constat că o bună educație medicală, făcută într-un mod profesionist, duce la rezultate mult mai bune în controlarea acestei boli.
Aptitudinile și competențele necesare pentru abordarea acestor nevoi sunt fundamentul unei îngrijiri renale de înaltă calitate, acest lucru fiind demonstrat în practică medicală. Mai mult decât atât, implicarea pacientului, a familiei în gestionarea propriei boli, credem că este secretul unei reușite pe termen lung.
Toate aceste considerente, precum și experiența de aproape 20 de ani, pe care o am în îngrijirea pacienților cu boală cronică de rinichi, precum și noutățile din domeniu apărute, au condus la conceperea unui curs de educație medica continuă adresat asistentului medical, că prima veriga implicată în planul de îngrijire a pacientului cu boală cronică de rinichi. Acest curs s-a numit “Rolul asistentului medical în îngrijirea pacienților cu Boală Cronică de Rinichi” , și cu susținerea nemijlocită a conducerii OAMGMAMR Călărași, începând cu anul 2012, el a fost inclus în calendarul manifestărilor medicale anuale.
Inițial a fost un început timid, în primul an au fost înregistrați 134 de participanți. Cursul însă, a fost îmbunătățit continuu an de an, crescând în complexitate, interactivitate și nivel educațional. Astfel, în 2014, au fost invitați să participe la curs câțiva pacienți aflați în tratament prin hemodializă, și în anul următor o pacientă cu transplant renal, ceea ce a condus la o informație izvorâtă chiar din experiență pacienților care se confruntă cu această situație de viață.
Tot în 2014 a fost încheiat un parteneriat educațional între OAMGMAMR Călărași și IHS Medical School, care a funcționat până în 2016, când compania IHS a fost preluată de către compania DIAVERUM, și ulterior în aprilie 2017 a fost semnat un nou parteneriat educațional cu compania DIAVERUM.
Filosofia din spatele cursului a fost una simplă, bazată pe o educație medicală personalizată, adaptată nevoilor „din teren” și pe un concept relativ nou, de parteneriat în îngrijire. Conceptul de echipă medicală multidisciplinară, adresată diferitelor nevoi ale pacientului, a fost concretizat prin participarea la curs a unor asistenți medicali cu vechime în dializă, a unui asistent de dietetică, cu exerciții și demonstrații practice care au condus la creșterea gradului de atractivitate al cursului.
A fost avută în vedere și acoperirea geografică a județului cât mai completă, programul derulându-se în Călărași, Oltenița și Lehliu-Gară.
Devenind deja o tradiție, după 5 ani consecutivi, cursul „Rolul asistentului medical în îngrijirea pacienților cu Boală Cronică de Rinichi” își propune să stabilească noi standarde în ceea ce privește educația medicală continuă, prin inovație, atractivitate și originalitate și conectarea la noutățile apărute în îngrijirea pacientului cu Boală cronică de rinichi.
Da, educația înseamnă libertate, atât pentru noi, dar mai ales pentru partenerii noștri, pacienții cu boli cronice!
Virgil Ene - asistent medical principal
Formator acreditat OAMGMAMR
Centrul de Nefrologie și Dializă DIAVERUM Călărași