Hotărârea nr. 5 din 11.03.2020 privind eliberarea avizului anual

În temeiul art.53 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr.53/2014, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), întrunit în ședința din data de 11.03.2020, emite următoarea:

HOTĂRÂRE

Art. 1 Avizul anual se eliberează la cerere, la data începerii activității profesionale sau în ultimul trimestru al anului în curs pentru anul următor, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare:

  1. asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul calendaristic pentru care se solicită avizul, cu respectarea sumei minime de asigurare prevăzută legal pentru locul de muncă în care solicitantul exercită profesia de asistent medical/moașă;
  2. plata cotizaţiei la zi;
  3. realizarea numărului minim de credite de educaţie profesională continuă pe anul în curs.

Art. 2 Membrilor OAMGMAMR care la data solicitării nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.1 și celor care solicită avizul după data de 31 decembrie, eliberarea avizului anual se va face cu valabilitate doar de la data solicitării și a îndeplinirii tuturor cerințelor legale.

Art.3 Răspunderea pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moașă sau asistent medical fără aviz anual, revine membrului OAMGMAMR în cauză și angajatorului.

Art.4 Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aprobării de către Consiliul Național al Ordinului Asistenţilor Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenţilor Medicali din România și abrogă Hotărârea nr. 27/21.11.2019 privind perioada de eliberare a avizului anual.

Art. 5 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.