DEMERSURILE OAMGMAMR PRIVIND ECHIVALAREA STUDIILOR POSTLICEALE CU STUDIILE SUPERIOARE DE LUNGĂ DURATĂ

on .

Ministerul Educaţiei Naţionale respinge completarea de studii pentru asistenţii medicali cu studii postliceale.

Filiala Călărași a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a primit, astăzi, o adresă din partea organizaţiei centrale.

Potrivit documentului, OAMGMAMR şi Ministerul Sănătăţii şi-au dat acordul de principiu în sensul completării de studii, dar Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nu a dat aviz favorabil.

Redăm mai jos, integral, adresa primită de la OAMGMAMR:

„Vă facem cunoscut că Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi Ministerul Sănătăţii şi-au dat acordul de principiu pentru modificarea alineatului 6 al articolului 174 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, în sensul în care universităţile, în învăţământul superior din domeniul medical, în baza autonomiei universitare să poată recunoaşte, în baza condiţiilor stabilite de către Senatul universităţii, creditele de studii transferabile obţinute in învăţământul postliceal sanitar.

Această iniţiativă nu a primit aviz favorabil din partea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, din următoarele considerente:

- admiterea în învăţământul superior din România nu se poate realiza decât în baza diplomei de Bacalaureat (art. 151 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011), în condiţiile în care admiterea în învăţământul postliceal este permisă şi fără diplomă de Bacalaureat;

- introducerea, prin OMECT nr. 2713/2007, a condiţiilor minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE pentru învăţământul postliceal, astfel încât prima diplomă cu o formare conformă a fost eliberată în anul 2010;

- stabilirea unor criterii unitare de recunoaştere/echivalare de către instituţiile de invăţământ superior acreditate, cu respectarea principiului autonomiei universitare şi a standardelor de calitate din învăţământul postliceal (a se avea în vedere, totodată, numărul absolvenţilor şcolilor postliceale sanitare, publice şi private/an);

- absenţa reglementării obligativităţii, pentru promoţiile anterioare, a utilizării creditelor transferabile la nivelul învăţământului postliceal.

În urma acestui aviz nefavorabil, Ministerul Sănătăţii şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au propus realizarea unei consultări la nivel naţional cu reprezentanţii instituţiilor acreditate de învăţământ superior de profil, Ministerul Sănătăţii şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România ca autorităţi competente, ARACIP, ARACIS, precum şi ai şcolilor postliceale de profil.”

Curs EMC - Suportul vital de bază. Resuscitarea cardio-repiratorie

on .

AboutEFR.jpg

OAMGMAMG Filiala Călăraşi organizează cursul de educaţie medicală continuă :

Resuscitarea cardio-respiratorie

DATA : 1) vineri, 16 septembrie 2016, ORA 14:30 ,locație: Sediul Camerei de Comerț și Industrie Călărași, Sala de Conferințe - etajul 5
            2) joi, 22 septembrie 2016, ORA 14:30, locație: Sediul Camerei de Comerț și Industrie Călărași, Sala de Conferințe - etajul 5
            3) joi. 29 septembrie 2016, ORA 14:30, locație: Sediul Camerei de Comerț și Industrie Călărași, Sala de Conferințe - etajul 5

Număr maxim de participanți - 25 . Credite EMC - 15.
Cursul se adresează celor care nu l-au efectuat în ultimii 5 ani.
Lectori: As. med. principal Ene Marcela, As. med. principal Chirea Daniel 
Prezenţa este obligatorie!
Înscrierile se efectuează la sediul OAMGMAMR Călăraşi

Taxă de participare curs - 40 RON

Modificare program secretariat

on .

ANUNȚ, 

În perioada 18 iulie 2016 - 05 august 2016 programul de lucru al secretariatului O.A.M.G.M.A.M.R Călărași se modifică după cum urmează :

  • Luni - Vineri: 08:00 - 12:00

Programul cu publicul în perioada menționată va fi asigurat de dna contabil Dragomir Anica.

Pentru orice informații suplimentare, puteți apela numărul de telefon/fax  0242.315.343, în intervalul de mai sus.

Mulțumim pentru înțelegere,

Echipa O.A.M.G.M.A.M.R. Călărași

Curs EMC - Sindromul de răspuns inflamator în bolile alergice

on .

alergii

OAMGMAMG Filiala Călăraşi organizează cursul de educaţie medicală continuă :

SINDROMUL DE RĂSPUNS INFLAMATOR SISTEMIC ÎN BOLILE ALERGICE

Locaţie: Casa de Cultură din Lehliu-Gară, 
DATA : 1) SÂMBĂTĂ, 25 iunie 2016, ORA 10:00,

Cursul este creditat de către Comisia Națională de EMC.
Înscrierile se fac la Spitalul Orășenesc Lehliu-Gară, la d-na As. şef Ivan Elvira
Taxă de participare curs - 40 RON
Prezenţa este obligatorie!

Cursuri EMC : Mai - Iunie 2016

on .


Actualizare 24.05.2016 : Toate locurile de la cursurile de mai jos au fost ocupate.
Multumim pentru intelegere!

Prezenta este obligatorie la toate cursurile.
Inscrierile se efectueaza, in limita locurilor disponibile, la sediul OAMGMAMG, filiala Calarasi.

Programul de desfarurare al cursurilor este urmatorul :

  1. 28 mai 2016 - ora 09:00
    Tematica: Biomarkeri tumorali
    Lector: Cojocaru Manole
    Locatie: Calarasi, Camera de Comert si Industrie, etaj 5
    Taxa de curs: 40 RON
    Numar de credite EMC  : 12
  2. 12 Iunie 2016 - ora 10:00
    Tematica: Stresul la locul de munca
    Lector: Serban Cristina
    Locatie: Calarasi, Camera de Comert si Industrie, etaj 5
    Taxa de curs: 40 RON
    Numar de credite EMC  : 12
  3. 19 Iunie 2016 - ora 10:00
    Tematica: Tehnici de baza utilizate in genetica moleculara la om
    Lector: Serban Cristina
    Locatie: Calarasi, Camera de Comert si Industrie, etaj 5
    Taxa de curs: 40 RON
    Numar de credite EMC  : 12
  4. 5 Iunie 2016 - ora 10:00
    Tematica: Epilepsia
    Lector: Chirea Daniel Lucian
    Locatie: Spitalul Municipal Oltenita
    Taxa de curs: 40 RON
    Numar de credite EMC  : 12
  5. 4 Iunie 2016 - ora 10:00
    Tematica: Masuri de prevenire si depistare precoce a cancerului
    Lector: Banu Elena
    Locatie: Calarasi, Camera de Comert si Industrie, etaj 5
    Taxa de curs: GRATUIT
    Cursul este gratuit si se adreseaza doar colegilor care nu au mai participat la un alt curs gratuit, in anul 2016.

Examenul de grad principal 2016

on .

exam32

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a anunțat, astăzi, că asistenţii medicali generalişti vor sustine examenul în data de 17 noiembrie 2016. 

Asistenţii medicali din alte specializări sunt programați pentru 18 noiembrie 2016.

Descarcă documentul ataşat (format PDF):

Ataşamente:
Download-ează fișierul (metodologie2016.pdf)Metodologie grad principal 2016963 kB

Curs EMC - Epilepsia

on .

Actualizare 26 August 2016:
Nu se mai fac înscrieri, toate locurile disponibile au fost epuizate.


OAMGMAMG Filiala Călărași organizează următorul curs de educație medicală continuă:

epilepsy.jpg

Tematica: Epilepsia
Data : Duminică, 11 Septembrie 2016 - ora 10:00
Lector: Chirea Daniel
Locatie: Calarasi, Camera de Comert si Industrie, etaj 5
Taxa de curs: 40 RON
Numar de credite EMC : 12

Cursuri EMC Iulie - August 2016

on .

OAMGMAMG Filiala Călărași organizează următoarele cursuri de educație medicală continuă:

  1. Duminică, 24 Iulie 2016 - ora 10:00
    Nursing_at_home_cropped.jpg
    Tematica: Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului oncologic

    Lector: Banu Elena
    Locatie: Calarasi, Camera de Comert si Industrie, etaj 5
    Taxa de curs: 40 RON
    Numar de credite EMC  : 12

  2. Sâmbătă, 27 August 2016 - ora 10:00
    obesity-soda.jpg

    Tematica: Diabetul zaharat, obezitate, inflamație
    Lector: Prof. Univ. Cojocaru Manole
    Locatie: Primăria Oltenița
    Taxa de curs: GRATUIT
    Numar de credite EMC  : 6

Înscrierile se efectuează la sediul OAMGMAMG Filiala Călărași, Secretariat.

Acordarea creditelor de EMC este condiționată de prezența la curs, pentru persoanele înscrise.

Programe de specializare pentru asistenţii medicali generalişti şi de pediatrie

on .

Asistenţii medicali generalişti şi de pediatrie încadraţi pe posturi în Radiologie-imagistică medicală, Laborator, Balneo-fizioterapie, Nutriţie şi dietetică şi Igienă şi sănătate publică pot obţine, şi în acest an, recunoaşterea specializărilor în care lucrează.

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti a trimis filialelor judeţene ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România o adresă în acest sens.

„În baza prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 613/2013 privind aprobarea Normelor de organizare şi desfăşurare a programelor de pregătire pentru obţinerea specializărilor în domenii complementare specialităţii de bază de către asistenţii medicali generalişti şi asistenţii medicali de pediatrie, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Sănătăţii organizează prin Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti programe de specializare pentru asistenţi medicali generalişti şi asistenţi medicali de pediatrie în specialităţile: Radiologie-imagistică medicală, Laborator, Balneo-fizioterapie, Nutriţie şi dietetică şi igienă şi sănătate publică”, se precizează în documentul semnat de prof. univ. dr. Cristian Vlădescu, director general, şi dr. Livia Nanu, director al SNSPMPDS Bucureşti.

Înscrierile la programele de specializare, pentru anul de învăţămănt 2016-2017, se realizează în perioada 1 iunie – 1 septembrie 2016.

Unităţile sanitare publice şi private interesate vor trimite, pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., următoarele documente:

1.Solicitarea din partea conducerii instituţiei, conţinând tabelul nominal cu asistenţii medicali, specializarea dorită şi datele de contact ale instituţiei;
2.Dosarul de înscriere pentru fiecare participant cu următoarele documente scanate:

- diplomă sau certificat de absolvire studii în specialităţile asistent medical generalist sau de pediatrie;
- certificat de membru / aviz anual de liberă practică;
- adeverinţă de salariat;
- carte de identitate şi date de contact (număr telefon şi adresă e-mail).

Mai multe detalii referitoare la programele de specializare, pe site-ul: www.snspms.ro.

Cursuri EMC: Iulie 2016

on .

Actualizare 27.05.2016 : Toate locurile de la cursurile de mai jos au fost ocupate.
Multumim pentru intelegere!

Prezenta este obligatorie la toate cursurile.
Inscrierile se efectueaza, in limita locurilor disponibile, la sediul OAMGMAMG, filiala Calarasi.

Programul de desfarurare al cursurilor, în luna Iulie 2016, este urmatorul :

  1. 02 Iulie 2016 - ora 10:00
    Tematica: Stresul la locul de munca
    Lector: Serban Cristina
    Locatie: Calarasi, Camera de Comert si Industrie, etaj 5
    Taxa de curs: 40 RON
    Numar de credite EMC  : 12
  2. 09 Iulie 2016 - ora 10:00
    Tematica: Tehnici de baza utilizate in genetica moleculara la om
    Lector: Serban Cristina
    Locatie: Calarasi, Camera de Comert si Industrie, etaj 5
    Taxa de curs: 40 RON
    Numar de credite EMC  : 12
  3. 16 Iulie 2016 - ora 10:00
    Tematica: Masuri de prevenire si depistare precoce a cancerului
    Lector: Banu Elena
    Locatie: Calarasi, Camera de Comert si Industrie, etaj 5
    Taxa de curs: GRATUIT
    Cursul este gratuit si se adreseaza doar colegilor care nu au mai participat la un alt curs gratuit, in anul 2016.

Mai multe articole...