Comunicat - în atenția asistenților medicali

important.png
În atenția tuturor asistenților medicali,

Cu respect vă reamintim faptul că exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moașă și asistent medical se face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare :

-          Asistentul medical să fie membru al OAMGMAMR;

-          Să nu se afle în situațiile de incompatibilitate sau nedemnitate prevăzute de OUG 114/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moașă și asistent medical;

-          Să nu fi avut , înainte de angajare, o întrerupere în activitate mai mare de 4 ani ( această situație impune reatestarea competențelor profesionale);

-          După angajare, imediat, să solicite avizul anual în vederea exercitării profesiei ( acest aviz se eliberează în baza raportului per/salariat din REVISAL și cu condiția, pentru cei care au lucrat mai mult de 6 luni în anul anterior solicitării avizului, efectuării numărului de 30 de credite EPC).

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că în exercitarea profesiei nu ne este permisă depășirea limitei de competență profesională, indiferent de locul în care ne desfășurăm activitatea !

Cu considerație,

Biroul Filialei OAMGMAMR Călărași,

Președinte: Ștefan-Eftimie Steluța

Comunicat - în atenția angajatorilor din domeniul sanitar

comunicat.jpg

În atenția tuturor angajatorilor din domeniul sanitar,

Cu respect vă reamintim faptul că exercitarea profesiei de asistent medical generalist , moașă și asistent medical se face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare :

-          Asistentul medical să fie membru al OAMGMAMR;

-          Să nu se afle în situațiile de incompatibilitate sau nedemnitate prevăzute de OUG 114/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moașă și asistent medical;

-          Să nu fi avut , înainte de angajare, o întrerupere în activitate mai mare de 4 ani ( această situație impune reatestarea competențelor profesionale);

-          După angajare, imediat, să prezinte avizul anual în vederea exercitării profesiei ( acest aviz se eliberează în baza raportului per/salariat din REVISAL și cu condiția, pentru cei care au lucrat mai mult de 6 luni în anul anterior solicitării avizului, efectuării numărului de 30 de credite EPC).

Pentru a avea o imagine clar cu privire la statusul profesional al asistentului care își depune un dosar de înscriere la un concurs de ocupare de post sau pentru angajare, aveți posibilitatea de a solicita adeverință de la OAMGMAMR sau , după caz, Certificatul de Status Profesional Curent.


Cu considerație,

Biroul Filialei OAMGMAMR Călărași,

Președinte: Ștefan-Eftimie Steluța

Informatii sesiuni instruire - Proiect POLMED

   Incepand cu data de 28.01.2019 a demarat subactivitatea “A.4.1 Derularea a trei sesiuni de instruire cu privire la politicile publice”, subactivitate in cadrul careia se vor selecta persoanele din grupul tinta (cele 45 de persoane – reprezentanți ai OAMGMAMR) si se vor desfasura cele 3 sesiuni de instruire cu privire la politicile publice, va trimit atasat Metodologia de selectie a grupului tinta participant la sesiuni de instruire cu privire la politicile publice, elaborata in cadrul proiectului.

Din punct de vedere organizatoric, cele 3 sesiuni de formare se vor derula la Sinaia, pe parcursul a 3 zile fiecare - 2 nopti de cazare (1 sesiune pe luna, in lunile februarie, martie, aprilie).

Organizare curs infirmiere

INFIRMIERE.jpg

OAMGMAMR filiala Călărași organizează program de calificare pentru ocupația de Infirmieră
Cod COR : 5132.2.1
Diploma este recunoscută în Uniunea Europeană.

Documente necesare înscrierii : 

  • Copie de pe diploma ultimei școli absolvite (minim 8 clase)
  • Copie de pe Cartea de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie (acolo unde este cazul)
  • Certificat de sănătate fizică (de la medicul de familie)
  • Certificat de sănătate psihică (de la medicul specialist psihiatru)

Cursul are o durată de 360 de ore.

Implementarea dosarului de ingrijire al pacientului, furnizor Asociaţia Crest

Dragi colegi,
Vă transmitem atașat, adresa Nr. 6/18.01.2018, referitoare la creditarea cursului "Implementarea dosarului de îngrijire al pacientului" ,  furnizor Asociația CREST : 

" În urma autosesizării Comisiei Naționale de Educație Profesională Continuă a OAMGMAMR, referitoare la organizarea cursului mai sus menționat, dorim să clarificăm următoarele aspecte:

Filialele județene ale OAMGMAMR (Cluj, Arad, Maramureș, Bihor, Bistrița Năsăud și Alba), in care Asociația Crest organizează aceste cursuri, nu au transmis către CNEPC cereri de creditare ale acestui curs.

Totodată, furnizorul de formare - Asociația Crest nu poate solicita creditarea acestui

curs în condițiile în care în cererea de reacreditare a Asociației nu se regăseşte această temă.

În concluzie, cursul Implementarea dosarului de îngrijire al pacientului, furnizor Asociatia Crest, nu este creditat de către Comisia Națională de Educație Profesională Continuă a OAMGMAMR. "

Vicepreședinte,
Viorel Spătariu



Certificate de grad principal - sesiunea 2018

Filiala CĂLĂRAȘI a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a primit, de la OAMGMAMR – organizaţia centrală, certificatele de grad principal pentru asistenţii medicali/moaşele care au promovat examenul în sesiunea 2018.
Certificatele de grad principal se eliberează titularului sau persoanei împuternicite prin procură notarială.
Documentele pot fi ridicate de la OAMGMAMR Călărași începând cu data de 03 ianuarie 2019.

 

Modificare program secretariat - 10 dec 2018

ANUNȚ, 

În ziua de luni, 10 decembrie 2018, programul de lucru cu publicul  al secretariatului O.A.M.G.M.A.M.R Călărași se modifică după cum urmează:

  • 08:00 - 12:00

Programul cu publicul în perioada menționată va fi asigurat de dna contabil Dragomir Anica.

Pentru orice informații suplimentare, puteți apela numărul de telefon/fax 0242.315.343, în intervalul de mai sus.

Mulțumim pentru înțelegere,

Echipa O.A.M.G.M.A.M.R. Călărași

Validare grup țintă - Proiect POLMED

   polmed_header.jpg

    Începand cu data de 28.09.2018 a demarat subactivitateaA.3.2 Analiza calitativa a orientarilor si optiunilor cu privire la valorile profesionale ale asistentilor medicali si moaselor prin tehnica focus grup”, subactivitate in cadrul careia se vor selecta persoanele din grupul tinta (cele 200 de persoane angajate in unitati sanitare publice) si se vor  desfasura cele 8 focus grupuri, cate unul pe fiecare regiune de dezvoltare, va trimit atasat Metodologia de selectie a grupului tinta participant la focus grupuri, elaborata in cadrul proiectului.

Curs EMC: Codul de etică și deontologie - OLTENIȚA

OAMGMAMG Filiala Călăraşi organizează cursul de educaţie medicală continuă :
Codul de etică și deontologie profesională al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România

ethic.jpg

Locaţie: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI OLTENIȚA 
DATA : 1)  Duminică, 28 OCTOMBRIE 2018, ora 10:00 ,

Lector: Asistent medical licențiat:Ștefan-Eftimie Steluța
Cursul este creditat de către Comisia Națională EMC cu 6 credite.
Prezența este obligatorie.

Înscrierile se efectuează la sediul OAMGMAMR Călăraşi
Taxă de participare curs - GRATUIT

”Zilele Medicale Călărășene - 2018” - ediţia a IV-a

zilele-medicale-calarasene-2018.jpg

Colegiul Medicilor Călărași, în colaborare cu OAMGMAMR Călărași, organizează în perioada 18 - 20 octombrie 2018 cea de-a IV-a ediție a conferinței :

”Zilele Medicale Călărășene - 2018” 

Taxa de înscriere, pentru asistenții medicali, este de 70 de RON.
Înscrierile la conferință se efetuează la secretariatul OAMGMAMR Călărași.

Plata se poate efectua la ALPHA BANK, sucursala Călărași, fără comision, în contul IBAN al OAMGMAMR CĂLĂRAȘI:
RO31BUCU2342232913016RON

De asemenea, se poate plăti și la BCR, filiala CĂLĂRAși, în contul OAMGMAMR CĂLĂRAȘI:
RO78RNCB0098037573750001

 Prezenţa este obligatorie, pentru toate persoanele înscrise!

Actualizare 11 octombrie 2018
Programul științific este următorul:


ZILELE MEDICALE CĂLĂRĂȘENE 2018 – EVENIMENT ORGANIZAT DE COLEGIUL MEDICILOR-FILIALA TERITORIALĂ CĂLĂRAȘI, COLEGIUL FARMACIȘTILOR –FILIALA CĂLĂRAȘI ȘI ORDINUL ASISTENȚILOR MEDICALI GENERALIȘTI, MOAȘELOR ȘI ASISTENȚILOR MEDICALI DIN ROMÂNIA- FILIALA CĂLĂRAȘI
18.10.2018-20.10.2018


PROGRAM:

JOI 18.10.2018

9.00-9.30 Deschiderea oficială a simpozionului
Înscriere participanți

9.30.00-10.00 Scurt omagiu adus în an centenar doctorului Pompei Samarian
Expectanțe vs. Perspective pentru elevii școlilor postliceale sanitare
Prezentare realizată de elevii din anul ll AMG, Școala Postliceală Sanitară “Pompei Samarian “
Coordonator lucrare: Ștefan Eftimie Steluța –Președinte OAMGMAMR Călărași

10.00-10.30 Pauză cafea

10.30-11.00 “Trimebutina în tulburările funcționale digestive”
Lector: Prof. Dr. Pițigoi Dan Cristian -ZENTIVA

11.00-11.30 „Dislipidemiile în actualitate”
Lector: Dr. Enache Georgiana – medic primar diabet zaharat si boli de nutriție -EGIS
„Diabetul zaharat. Tratamentul cu insulină”
Lector: Dr. Enache Georgiana –medic primar diabet zaharat și boli de nutriție -NOVONORDISK
11.30-12.00 ‘’Actualități în tratamentul injectabil din diabetul zaharat”
Noua generație de insuline bazale analog in tratamentul diabetului zaharat
Lector: Dr. Berbece Simona-medic primar diabet zaharat și boli de nutriție -SANOFI
“Fiasp, insulin ultrarapidă. Doar un pas până la secreția fiziologică de insulină”
Lector: Dr. Dr. Berbece Simona –medic primar diabet zaharat și boli de nutriție -NOVONORDISK
“Mai avem nevoie de noi opțiuni terapeutice?”
Lector: Dr. Enache Georgiana medic primar diabet zaharat și boli de nutriție -SANOFI

12.00-12.30 “Fitoterapia în tratamentul adenomului benign de prostată”
Lector: Prof. Dr. Cauni Victor -ZENTIVA

12.30-14.00 Pauza de prânz

14.00 -14.30 „Tripla terapie antioxidantă, o abordare inovativă pentru pacienții cu boli hepatice cronice”
Lector: Dragoș Spătaru –reprezentant firma HYLLAN PHARMA

14.30-15.00 “Sindromul Shoenfeld –un nou sindrom autoimun”
Lucrare realizată de conferențiar universitar dr. Manole Cojocaru
Lector: Dr. Cantaragiu Daniela –medic primar M.F.

15.00-18.00 Curs de antibioterapie: “Ce, Cum, Când prescriem antibiotice”
Lector: Dr. Alexiu Sandra Aldagiza- Formator

A. Infecții bacteriene și locul antibioticelor în practica medicală
1. Relația dintre individ și bacterii: infecții endogene vs. Infecții exogene;
Infecții comunitare vs. Infecții nosocomiale
2. Diagnosticul infecțiilor bacteriene: rolul datelor clinice și al testelor de laborator
3. Rolul, istoricul, beneficiile și riscurile administrării antibioticelor;evoluții actuale
4. Situații frecvente de utilizare abuzivă a antibioticelor în practica ambulatorie și utilizarea antibioticelor


B. Antibiotice și principia de utilizare a lor
1. Clasificarea antibioticelor; beta-lactamine
2. Alte clase de antibiotice de administrare orală
3. Alegerea schemei inițiale de tratament antibiotic
4. Situații particulare: sarcina, insuficiența renală, insuficiența epatica


C. Sindroame infecțioase în practica medicului de familie
1. Infecții urinare și bacteriurii asimptomatice
2. Infecții respiratorii și ORL
3. Infecții digestive
4. Infecții de părți moi

D. Aderența la tratamentul antibiotic
1. Efectele utilizării antibioticelor
2. Prescrierea judicioasă a tratamentului antibiotic
3. Aderența pacientului la tratamentul antibiotic

E. Cazuri clinice în întrebări și răspunsuri


18.00-19.30 “Atelierele sănătății”
Lector: Grigore Costel-Președinte Colegiul Farmaciștilor Călărași


VINERI 19.10.2018

9.00-9.45 „Evenimentele indezirabile în practica medicală –învățarea din greșeli”
Lector: Ștefan Eftimie Steluța –Președinte OAMGMAMR Călărași

9,45-10.30 “Vaccinarea la personalul medical”

Lector: Dr. Truică Camelia -medic primar epidemiologie

10.30-11.00 “Codul de etică și deontologie profesională”
Lector: Tonu Catinca –Vicepreședinte OAMGMAMR Călărași

11.00-11.30 Pauză de cafea

11.30-12.00 „Actualități terapeutice în managementul afecțiunilor urinare și hepatice”
Lector: Dr. Paraschiv Luminița –medic specialist M.F.

12.00-12.30 „Proteza totală de șold”
Lector: Dr. Giurcă Cristian – Doctor în Științe Medicale, medic primar ortopedie traumatologie

12.30-13.00 “Apendicectomia Laparoscopică ”
Lectori: Dr. Lica Adrian –medic specialist chirurgie generală
Dr. Gașpar Paul –medic primar chirurgie generală
Dr. Simion Adrian –medic specialist chirurgie generală

13.00-13.30 “Experiența noastră în cura laparoscopică a herniei inghinale –procedeul TAPP”
Lectori: Dr. Gașpar Paul –medic primar chirurgie generală
Dr. Lica Adrian –medic specialist chirurgie generală
Dr. Simion Adrian –medic specialist chirurgie generală

13.30-14.30 Pauză de prânz

14.30-15.00 „Prognosticul feților cu greutate mică la naștere”
Lector: Dr. Said Aboayesh medic primar O.G.


15.00-15.30 „Picătura Beres, picătura vitală ”
Lector: Dr. Tomescu Mihaela Nicoleta medic primar M.F. -Formator

15.30-16.00 „Combaterea oboselii funcționale în afecțiuni hepatice și surmenaj”
Lector: Dr. Gheorghiță Viorica –medic primar medicină de urgență -Formator

16.00-16.30 Pauza de cafea

16.30-17.00 “Epilepsia”
Lector: Chirea Lucian Daniel –asistent medical principal


17.00-17.30 “ Cancerul de col uterin „
Lector: Banu Elena –asistent medical principal licențiat

17.30-18.00 „Update privind interrelatiile reno-cardiace „
Lector: Dr. Porumb Andrei–medic specialist nefrologie

SÂMBĂTĂ 20.10.2018

9.30-11.00 “ Abilități de comunicare în practica medicală curentă”
Lector: Ene Virgil, asistent șef DIAVERUM, lector acreditat OAMGMAMR

11.00-11.30 „Managementul Insuficientei renale acute în secția de Terapie Intensivă”
Lector: Dr. Kovacs Emerich –medic specialist ATI

11.30-12.00 Chestionar de opinie

12.00-12.30 Cuvânt de incheiere

 

 

 

 

Curs EMC: Codul de etică și deontologie profesională al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România

OAMGMAMG Filiala Călăraşi organizează cursul de educaţie medicală continuă :
Codul de etică și deontologie profesională al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România

ethic.jpg

Locaţie: Sediul Camerei de Comerț și Industrie Călărași, Sala de Conferințe - etajul 5
DATA : 1)  Sâmbătă, 29 septembrie 2018, ora 10:00 ,
            2)  Duminică, 30 septembrie 2018, ora 10:00

Lector: Asistent medical licențiat:Ștefan-Eftimie Steluța
Cursul este creditat de către Comisia Națională EMC cu 6 credite.
Prezența este obligatorie.

Înscrierile se efectuează la sediul OAMGMAMR Călăraşi
Taxă de participare curs - GRATUIT

Curs EPC: Planul de îngrijiri

 

OAMGMAMG Filiala Călăraşi organizează cursul de educaţie medicală continuă :

 


PLANUL DE ÎNGRIJIRI

DATA : 1) duminică, 16  DECEMBRIE, ORA 10:30, locație: Sediul Camerei de Comerț și Industrie Călărași, Sala de Conferințe - etajul 5

Număr de credite : 12
Lector: As. med. licențiat Ștefan-Eftimie Steluța

Taxa de curs: 40 RON

-- IMPORTANT -- 
Este ultimul curs EPC organizat de filiala OAMGMAMR Călărași în 2018.
Înscrierile se vor efectua la secretariatul filialei, de luni până joi, în intervalul 09:00 - 14:00

Plata se poate efectua la ALPHA BANK, sucursala Călărași, fără comision, în contul IBAN al OAMGMAMR CĂLĂRAȘI:
RO31BUCU2342232913016RON

De asemenea, se poate plăti și la BCR, filiala CĂLĂRAși, în contul OAMGMAMR CĂLĂRAȘI:
RO78RNCB0098037573750001

 Prezenţa este obligatorie, pentru toate persoanele înscrise!

 

Curs EMC - Boala Cronică de Rinichi - OLTENIȚA

BCR OLTENITA.jpg

OAMGMAMR Filiala Călărași organizează cursul de educație medicală continuă:
Rolul asistentului medical în îngrijirea pacienților cu Boală Cronică de Rinichi
Data: Duminică, 14 octombrie 2018 - ora 10:00

Lector: As. Med. Princ. Virgil Ene
Locatie: OLTENIȚA, Sala mare a Primăriei
Taxa de curs: GRATUIT
Numar de credite EMC  : 6

IMPORTANT: 
Înscrierile la curs se efectuează în ziua cursului, în sala de curs.
Acordarea creditelor de EMC este condiționată de prezența la curs, pentru persoanele înscrise.

ANUNŢ privind organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali – sesiunea 2018

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) organizează, prin filialele judeţene şi a municipiului Bucureşti, examenul de grad principal-sesiunea 2018, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1137/06.09.2018 pentru aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali.

Curs EMC - Boala Cronică de Rinichi

BCROCTv1

OAMGMAMR Filiala Călărași organizează cursul de educație medicală continuă:
Rolul asistentului medical în îngrijirea pacienților cu Boală Cronică de Rinichi
Data: Duminică, 07 octombrie 2018 - ora 10:00

Lector: As. Med. Princ. Virgil Ene
Locatie: Calarasi, Camera de Comert si Industrie, etaj 5
Taxa de curs: GRATUIT
Numar de credite EMC  : 6

IMPORTANT: 
Înscrierile la curs se efectuează în ziua cursului, în sala de curs.
Acordarea creditelor de EMC este condiționată de prezența la curs, pentru persoanele înscrise.

CĂLĂRAȘI: Gradul principal 2018 – calendar

medical-exam.jpg

Gradul principal 2018 – calendar

Examenul de grad principal 2018 are loc în luna noiembrie.
Asistenţii medicali generalişti, surorile medicale si oficianţii medicali vor susține examenul la 1 noiembrie.
Colegii din alte specialități sunt programați în data de 2 noiembrie 2018.
Membrii OAMGMAMR Călărași se pot înscrie la examen în perioada 8-23 octombrie, la sediul Filialei din str. Progresul, Bloc BBB, Etaj 5.
Listele candidaților ale căror dosare au fost admise vor fi publicate la sediul Filialei, în data de 26 octombrie 2018.
Listele cu rezultatele finale vor fi afișate, la sediul OAMGMAMR Călărași, cel târziu la 2 noiembrie pentru asistenţi medicali generalişti, surori medicale si oficianţi medicali, respectiv 3 noiembrie pentru asistenţii medicali din alte specialități.
Solicitările pentru restituirea taxei de participare la examen se primesc în perioada 1-30 noiembrie 2018.
Restituirea efectivă se va face în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării.

 

Mai multe articole...