Aprobare derogare - examen de grad principal 2024

Stimați colegi,

Vă facem cunoscut că prin referatul de aprobare nr. A.R. 12558/26.07.2024, conducerea Ministerului Sănătății a aprobat acordarea derogării de la prevederile art.18 alin. (1) lit.b) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de grad principal aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1137/2018, cu modificările și completările ulterioare, cu 3 luni de la data susținerii examenului de grad principal din 05 septembrie 2024, urmând ca documentele persoanelor care beneficiază de derogare și sunt declarate admise la examen, să se elibereze la împlinirea și dovada îndeplinirii condiției de vechime integrală.

 

Președinte
Comisia Centrală de Examen
Mircea Timofte

Tematica și bibliografia examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali | Sesiunea 2024

Examenul de grad principal – sesiunea 2024, se va desfăşura în data de 05.09.2024 pentru toate specialitățile (asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali).

Tematica și bibliografia pentru examen pot fi descărcate aici:

Modificare program secretariat 22-26 aprilie 2024

ANUNȚ, 

În perioada 22-26 aprilie 2024, programul de lucru cu publicul  al secretariatului O.A.M.G.M.A.M.R Călărași se modifică după cum urmează:

  • 08:00 - 12:00

Pentru orice informații suplimentare, puteți apela numărul de telefon/fax 0242.315.343, în intervalul de mai sus.

 

Mulțumim pentru înțelegere,

Echipa O.A.M.G.M.A.M.R. Călărași

Modificare program secretariat 19-23 februarie 2024

ANUNȚ, 

În perioada 19-23 februarie 2024, programul de lucru cu publicul  al secretariatului O.A.M.G.M.A.M.R Călărași se modifică după cum urmează:

  • 08:00 - 12:00

Pentru orice informații suplimentare, puteți apela numărul de telefon/fax 0242.315.343, în intervalul de mai sus.

 

Mulțumim pentru înțelegere,

Echipa O.A.M.G.M.A.M.R. Călărași

Eliberare Certificate de grad principal sesiunea 2023


 Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali, care au promovat examenul de grad principal în sesiunea 2023, își pot ridica certificatele de grad principal de la sediul filialei (str. Progresul, bloc BBB, etaj 5).


În vederea actualizării Certificatului de membru si Avizului anual cu gradul principal, vă rugăm sa aveți cele două documente în original în momentul prezentării pentru eliberarea certificatului de grad principal.



Certificatele de grad principal se eliberează titularilor, în baza cărții de identitate, în intervalul:  Luni-Joi, între orele 09:00-14:00, Vineri: 09:00-12:00.

Înscriere la examenul de grad principal 2024

Sediul central al OAMGMAMR a transmis următoarele informații privind organizarea examenului de grad principal, sesiunea 2024:

  • Examenul se va susține în data de 05.09.2024, pentru toate specialitățile.

  • Înscrierile la examen se fac în perioada15-31.07.2024, pentru toate specialităţile, la sediul filialelor judetene/a municipiului București ale OAMGMAMR.

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) organizează, prin filialele judeţene şi a municipiului Bucureşti, examenul de grad principal-sesiunea 2024, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1137/06.09.2018 pentru aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali, cu modificările și completările ulterioare.

Examenul de grad principal se organizează pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali.

Ataşamente:
Download-ează fișierul (CL_Anunț privind organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal 2024.pdf)CL_Anunț privind organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal 2024.pdf[Anunț privind organizarea şi desfăşurarea examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali – sesiunea 2024]193 kB
Download-ează fișierul (CL_Cerere-inscriere-grad-2024.pdf)Cerere înscriere grad principal 2024[ ]111 kB

Modificare program secretariat 25-29 martie 2024

ANUNȚ, 

În perioada 25-29 martie  2024, programul de lucru cu publicul  al secretariatului O.A.M.G.M.A.M.R Călărași se modifică după cum urmează:

  • 08:00 - 12:00

Pentru orice informații suplimentare, puteți apela numărul de telefon/fax 0242.315.343, în intervalul de mai sus.

 

Mulțumim pentru înțelegere,

Echipa O.A.M.G.M.A.M.R. Călărași

Eliberare adeverință Parafă profesională

Urmare a Hotărârii nr. 26/12.10.2023 a Consiliului Național al OAMGMAMR, vă informăm că cererile pentru eliberarea adeverințelor în vederea confecționării parafei profesionale pot fi depuse la sediul OAMGMAMR filiala Călărași, str. Progresul, Bloc BBB, etaj 5, conform modelului atașat.

 

Atenție!

Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) au obligaţia de a înştiinţa filiala judeţeană Călărași a OAMGMAMR cu privire la intervenirea oricăreia dintre următoarele situaţii şi de a solicita eliberarea unei noi adeverinţe în vederea schimbării parafei:

  • modificări ale datelor profesionale sau personale;
  • pierderea;
  • furtul;
  • deteriorarea parafei.

 

Ataşamente:
Download-ează fișierul (cerere_parafa_cl.pdf)Anexa Nr.2 [ - Cerere adeverință eliberare parafă]147 kB
Download-ează fișierul (Model parafa profesionala v1.pdf)Model parafa profesionala v1.pdf[Model recomandat de parafă ]220 kB

Avizare 2024

 

Stimați colegi
Din data de 01 noiembrie 2023 a  început activitatea de avizare pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali.
Pentru fluidizarea activității, Consiliul Județean al OAMGMAMR filiala Călărași a aprobat următoarea programare :

Data începere avizare Data finalizare avizare Instituția medicală
01.11.2023 15.11.2023 Spitalul de Psihiatrie Săpunari
01.11.2023 15.11.2023 Spitalul Orășenesc Lehliu Gară
01.11.2023 15.11.2023 Clinica ALPHA
15.11.2023 30.11.2023 Centrul de Dializă și Nefrologie DIAVERUM Călărași
15.11.2023 15.12.2023 Spitalul Județean de Urgență Călărași
15.11.2023 22.12.2023 Spital de Pneumoftiziologie Călărași
15.11.2023 15.12.2023 Spitalul Municipal Oltenița
15.11.2023 15.12.2023 Serviciul de Ambulanță al Județului Călărași



Rugăm colegii din cabinetele medicale individuale să se prezinte pentru avizare până la data de 15 decembrie 2023.

Vă reamintim că pentru a primi viza anuală trebuie îndeplinite următoarele condiții :
- Să exercitați ,efectiv, profesia la data solicitării avizului (dovada se poate face cu adeverință sau extras din REVISAL);
- Să prezentați asigurarea de răspundere civilă individuală, valabilă de la 1 ianuarie 2024 până la 31 decembrie 2024;
- Să aveți realizat numărul de credite EMC prevăzut de reglementările în vigoare (30 pentru asistenții care au lucrat mai mult de șase luni în ultimul an calendaristic) ;

Vă mulțumim și vă așteptăm la sediul nostru !

Cu considerație,
Președinte,
Ștefan-Eftimie Steluța

Ataşamente:
Download-ează fișierul (25.1 Anexa nr.1-Cerere eliberare Aviz anual Calarasi.doc)25.1 Anexa nr.1-Cerere eliberare Aviz anual Calarasi[25.1 Anexa nr.1-Cerere eliberare Aviz anual Calarasi]72 kB
Download-ează fișierul (Monitorul Oficial Partea I nr. 957.pdf)Monitorul Oficial Partea I nr. 957.pdf[Hotărâre privind aprobarea Procedurii de eliberare a avizului anual pentru exercitarea profesiilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, în regim salarial, independent sau în regim de voluntariat pe teritoriul României]110 kB

Mai multe articole...